Grădinile suspendate in scrierile vechilor autori
Descrierea Babilonului de către Herodot corespunde, cu unele rectificări, cu rezultatul săpăturilor arheologice. Orașul avea mai multe ziduri de incintă, dispuse concentric. Orașul propriu-zis era cuprins în interiorul primei incinte, care avea latura de aprox. 1700 metri, și avea două cartiere, unul care cuprindea palatul regal, iar celălalt templul zeului Enlil (sauBel, după denumirea semită), ambele pe malul stâng al Eufratului.
În colțul de nord-est al palatului, lângă poarta zeiței Iștar, se aflau grădinile suspendate. După cum spune Diodor din Sicilia - repetând probabil cele spuse de Ctesias, a cărui operă s-a pierdut - grădinile au fost construite de Nabucodonosor pentru una din soțiile sale, Amytis, fiica regelui Cyaxares al Mezilor, care regreta peisajul muntos, cu vegetație bogată al ținutului natal. Atribuirea grădinilor reginei Semiramida este cu mare probabilitate de domeniul legendei. Calificativul "suspendat", care însoțește numele acestor grădini, se datorește relatărilor în limbile gracă sau latină. În limba greacă cuvântul "kremastos" (κρεμαστος) și în latină cuvântul "pensilis" au o dublă semnificație: un obiect sau o construcție care atârnă ("suspendat"), sau o construcție susținută de coloane și arcade, o terasă, în general un obiect susținut la o anumită înălțime.
Cea mai completă descriere a grădinilor se datorește lui Diodor din Sicilia, care arată că ele se compuneau din terase etajate în amfiteatru, cu o latură de aprox. 123 m. Terasele erau susținute de ziduri de piatră, construite la o distanță de trei metri unele de altele. Spațiile dintre ziduri era acoperit cu bolți realizate din blocuri de piatră. Pe aceste blocuri era așezat un strat de trestie îmbibat în asfalt, deasupra trestiei urma un dublu rând de cărămizi arse, legate între ele cu mortar de ipsos, acoperite cu foi de plumb, pentru a desăvârși izolarea hidrofugă. Peste foile de plumb era un strat de pământ, de grosime suficientă pentru ca să poată prinde rădăcinile celor mai mari arbori. Diodor spune: "...Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să încânte vederea prin mărimea și frumusețea lor".
În grosimea teraselor erau amenajate galerii și camere, care primeau lumina lateral, pe o singură latură, în așa fel încât galeriile și camerele de la un anumit nivel aveau în față priveliștea unei grădini, care se rezema pe terasele nivelului inferior.
Pentru stropitul grădinilor se foloseau mașini hidraulice, care urcau apa din Eufrat la diferitele niveluri. Pe sub rădăcinile plantelor erau o serie de canale, care umezeau neîncetat pământul. Datorită posibilităților întreținerii unei continue umidități, pe terase au putut să crească nu numai bogate partere de flori, dar și pomi fructiferi, anumite specii de tamarix, palmieri etc.
Descrierea Babilonului de către Herodot corespunde, cu unele rectificări, cu rezultatul săpăturilor arheologice. Orașul avea mai multe ziduri de incintă, dispuse concentric. Orașul propriu-zis era cuprins în interiorul primei incinte, care avea latura de aprox. 1700 metri, și avea două cartiere, unul care cuprindea palatul regal, iar celălalt templul zeului Enlil (sauBel, după denumirea semită), ambele pe malul stâng al Eufratului.
În colțul de nord-est al palatului, lângă poarta zeiței Iștar, se aflau grădinile suspendate. După cum spune Diodor din Sicilia - repetând probabil cele spuse de Ctesias, a cărui operă s-a pierdut - grădinile au fost construite de Nabucodonosor pentru una din soțiile sale, Amytis, fiica regelui Cyaxares al Mezilor, care regreta peisajul muntos, cu vegetație bogată al ținutului natal. Atribuirea grădinilor reginei Semiramida este cu mare probabilitate de domeniul legendei. Calificativul "suspendat", care însoțește numele acestor grădini, se datorește relatărilor în limbile gracă sau latină. În limba greacă cuvântul "kremastos" (κρεμαστος) și în latină cuvântul "pensilis" au o dublă semnificație: un obiect sau o construcție care atârnă ("suspendat"), sau o construcție susținută de coloane și arcade, o terasă, în general un obiect susținut la o anumită înălțime.
Cea mai completă descriere a grădinilor se datorește lui Diodor din Sicilia, care arată că ele se compuneau din terase etajate în amfiteatru, cu o latură de aprox. 123 m. Terasele erau susținute de ziduri de piatră, construite la o distanță de trei metri unele de altele. Spațiile dintre ziduri era acoperit cu bolți realizate din blocuri de piatră. Pe aceste blocuri era așezat un strat de trestie îmbibat în asfalt, deasupra trestiei urma un dublu rând de cărămizi arse, legate între ele cu mortar de ipsos, acoperite cu foi de plumb, pentru a desăvârși izolarea hidrofugă. Peste foile de plumb era un strat de pământ, de grosime suficientă pentru ca să poată prinde rădăcinile celor mai mari arbori. Diodor spune: "...Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să încânte vederea prin mărimea și frumusețea lor".
În grosimea teraselor erau amenajate galerii și camere, care primeau lumina lateral, pe o singură latură, în așa fel încât galeriile și camerele de la un anumit nivel aveau în față priveliștea unei grădini, care se rezema pe terasele nivelului inferior.
Pentru stropitul grădinilor se foloseau mașini hidraulice, care urcau apa din Eufrat la diferitele niveluri. Pe sub rădăcinile plantelor erau o serie de canale, care umezeau neîncetat pământul. Datorită posibilităților întreținerii unei continue umidități, pe terase au putut să crească nu numai bogate partere de flori, dar și pomi fructiferi, anumite specii de tamarix, palmieri etc.